Andone, reacție dură la adresa FRF: „Nu putem să fim iar de râsul Europei! Nu știau că e concertul programat acolo?!” Fălcosul și-a amintit de „plaja” de la meciul cu Danemarca

Andone, reacție dură la adresa FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Preliminarii CM 2018 – România – Muntenegru, 4 septembrie, de la 21:45

Meciul România – Muntenegru, primul din preliminariile CM 2018 și care totodată va reprezenta debutul germanului Christoph Daum pe banca naționalei, se va juca foarte probabil pe arena CFR-ului, „Dr. Constantin Rădulescu”, după ce o comisie UEFA a constatat că gazonul de pe Cluj Arena nu se ridică la standardele internaționale.

Reacțiile din fotbalului românesc nu întârzie, iar astăzi Ioan Andone a criticat modul în care FRF a procedat în acest caz. Andone spune că oficialii federației ar fi trebuit să ia în calcul faptul că la Cluj va fi organizat festivalul Untold.

Andone și-a amintit de condițiile jenante în care România a disputat un meci cu Danemarca, pe 29 martie 2003, contânt pentru preliminariile Euro 2004. Atunci, România a piedut cu 5-2 o partidă jucată pe fostul „23 August”, pe un gazon plin de nisip, care aducea mai degrabă cu o plajă (foto jos)

Nu poți să joci pe un teren fără iarbă și iar să fim de râsul Europei. Să ne arate cu degetul cum a fost cu nisipul cu Danemarca. Parcă numai la noi se întâmplă. Nu se știa dinainte că e concerul ăla, Untold, acolo, care distruge tot?

E frumos, sunt 200.000 de oameni… Dar, uită-te, e un gazon care nu mai revine decât la anul, cred eu. Pentru antrenori și jucători important este ca gazonul să fie impecabil. Din păcate, se va pierde la suporteri, pentru că sunt convins că stadionul Cluj Arena ar fi fost arhiplin„, a declarat Andone, citat de Dolce Sport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×